Marius Sava a fost unui dintre cei mai talentați mijlocași ai Universității Craiova, cel care a fost extrem de iubit de fanii oltenilor pentru faptul că în urmă cu mulți ani a refuzat să meargă la Dinamo după ce Gigi Nețoiu a dus în Ștefan cel Mare un vagon de jucători de la olteni. Însă capriciosul fotbalist al Științei. pe cât a fost de talentat, pe atât de mult a avut probleme să își continue activitatea la un nivel înalt.
Însă în ultimul timp Marius Sava a fost extrem de reținut în declarații și a preferat să nu se bage în conflictul dintre FCU și CSU din Bănie. Dar această neutralitate a asa se pare că s-a sfârșit, deoarece fostul fotbalist al alb-albaștrilor a devenit de curând angajatul lui Mihai Rotaru la centrul de copii și juniori al celor de la CSU. Blogul Vladdaniel1948 a aflat că "Savarină" a acceptat postul de antrenor la una dintre grupele de copii ale clubuluui din Liga 1, iar în acest moment el are licența B. La Școala de Antrenori din cadrul FRF, Sava a fost coleg cu Ionuț Luțu.
Comments