top of page

EXCLUSIV. Şefii lui FCU vor cere la FRF suspendarea lui Cârstea şi Văduva!

  • Vlad Daniel
  • Jan 6, 2019
  • 2 min read

ree

Presiunea la FC Universitatea Craiova este una foarte mare, iar acest lucru l-au simţit pe propria piele Adrian Cârstea şi Robert Văduva, cei care în Liga 4 au făcut totuşi meciuri bune pentru Ştiinţa. Însă, în Liga 3 cei doi mijlocaşi ai alb-albaştrilor şI-au dat seama că nu vor mai avea şanse prea mari să joace în primul "11" şi au ales să plece de la echipă fără să mai încerce să lupte pentru titularizare.


Blogul vladdaniel1948 a aflat că Adrian Cârstea şi-a făcut bagajele şi sa ales să plece de la FCU, deşi nu a avut acordul conducerii, încă de la primul antrenament de la revenirea în Bănie a lui Nicolo Napoli. Tot cam în perioada respectivă, Robert Văduva a invocat şi el nişte probleme de sănătate ale tatălui său, iar ulterior a părăsit echipa.


Dar după mai bine de trei luni cei doi jucători nu şi-au reziliat nici până acum contractele cu Ştiinţa. Refuzând să se mai prezinte la echipă, şi să îşi rezolve situaţiile pe cale amiabilă, fotbaliştii respectivi au intrat în colimatorul conducătorilor lui FCU, iar aceştia au decis să nu mai tolereze nici un act de indisciplină. Astfel, în zilele următoare oficialii alb-albaştrilor vor demara toate demersurile la FRF pentru a cere la comisii suspendarea celor doi fotbalişti.


Reunirea va avea loc pe 14 ianuarie. Este aşteptat un nou fundaş central!


Însă până la suspendarea celor doi jucătorii, alb-albaştrii au programată reunirea pe data de 14 ianuarie. De la întâlnirea respectivă vor lipsi, Sabin Lupu, Armăşelu şi Claudiu Ştefan, împrumutaţi la Filiaşi, iar Edi Dina a reziliat contractul cu FCU, dar a semnat şi el la rândul său tot cu echipa respectivă.


Tot la Filiaşi va merge şi Cosmin Calu, însă în zilele următoare se va stabili dacă acesta se va transfera definitiv sau sub formă de împrumut. Dar până la reunirea echipei este aşteptat să se rezolve şi transferul unui fundaş central, după ce Nicolo Napoli şi-a anunţat şefii că mai are nevoie de încă un jucător în defensivă.

Comments


© 2018 by Vlad Daniel 

  • White Facebook Icon

Subscribe to Our Newsletter

bottom of page