top of page
Vlad Daniel

EXCLUSIV. Mititelu nu a dorit să îi rezilieze contractul lui Botia. Din vară joacă pentru Știința!


Vlad Botia, 23 de ani, a fost unul dintre transferurile de marcă ale Științei din această pauză competițională. Jucătorul care a înscris nouă goluri pentru Brașov în Liga 3, în turul campionatului, a semnat cu gruparea alb-albaștrilor în luna decembrie, dar din păcate nu a mai putut să mai plece cu Știința în cantonamentul din Antalya, deoarece s-a accidentat grav la genunchi.


Deși în primă fază s-a crezut, dar s-a și sperat că ete vorba doar de menisc, totuși în cele din urmă, după ce a Botia făcut un RMN la medicul Pompiliu Popescu la București, iar ulterior a mai efectuat și încă un alt RMN, după o săptămână de tratament, s-a constatat că jucătorul are probleme și la ligamente. Astfel că, atacantul a fost operat la București, chiar la începutul cantonamentul Științei din Lara. Perioada de recuperare a fost estimată de către medici la aproximativ șase luni.


Botia și-a oferit disponibiliatatea să rezilieze contractul!


Însă blogul vladaniel1948 a aflat că, după câteva zile, timp în care s-a mai liniștit după operație, Vlad Botia și-a dat sema că problemele sale medicale nu au căzut deloc bine șefiilor Știiinței și le-a propus acestora că dacă ei sunt de acord, atunci el este gata să își rezilieze contractul, ba chiar să îi dea înapoi lui Adrian Mititelu și banii primiți la semnătură. Fotbalistul era conștient de faptul că el fusese adus la Știința în această iarnă exclusiv pentru a ajuta la promovarea alb-albaștrilor în Liga 2.


Însă patronul lui FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, 50 de ani, nici nu a vrut să audă de așa ceva și le-a transmis oamenilor săi din club să i se spună lui Vlad Botia că acest contract merge înainte fără nici o problemă, cu toate obligațiile din partea clubului. Toată conducerea Științei este în această perioadă lângă Botia sufletește, dar și cu tot ce este nevoie, și îl așteaptă de la vară pe fostul jucător al Brașovului pe gazon. Șa rândul său, și actualul jucător al oltenilor a transmis că o să revină și mai puternic pe gazon după ce o să urmeze perioada de recuperare.




946 views0 comments

Comentarios


bottom of page