top of page

EXCLUSIV. Lincar vrea să joace meciul retur cu Știința pe Oblemenco!

  • Vlad Daniel
  • Jan 12, 2019
  • 4 min read

ree

Eric Lincar este convins că lupta pentru promovare în Liga 2 se va da între Turnu Măgurele și FC Universitatea Craiova, chiar dacă Horezul este acum pe locul doi, iar elevii lui Napoli pe trei, la patru puncte distantă de liderul Ligii 3. Fostul internațional, prezent în lotul României la EURO 2008, a mărturisit că i-ar plăcea ca partida directă dintre cele două grupări să se dispute pe Ion Oblemenco, deoarece interesul pentru acest joc va fi în mod sigur unul foarte mare. Lincar a mai dezvăluit că Adrian Mititelu a investit serios în această iarnă în camapania de transferuri și a recunoscut că și i-a dorit și el la Măgurele pe Avram și Botia.



Eric, ați terminat turul campionatului pe primul loc, ce urmează acum pentru voi?


Greul abia acum începe, dar știi de ce? În mod sigur noi ne vom bate la promovare cu FC U, iar domnul Adrian Mititelu am observat că investit serios în campania de transferuri pentru nivelul Ligii III, și vreau să știți că jucătorii pe care dânsul îi transferă la echipa lor sau noi îi aducem la Măgurele, nu vin pe bani puțini chiar dacă jucăm în Liga 3.


Nu ei în calcul și Horezul în lupta pentru promovare?

Mi-ar plăcea ca cei de la Horezul să țină pasul cu noi, dar...... În plus am văzut că cei de pe locul patru, mă refer la Brașov ,au pierdut foarte mulți jucători de valoare și nu se vor mai bate pentru promovare.


Apropo de Brașov, la FC Universitatea Craiova au ajuns Botia și Avram, tu i-ai dorit la Măgurele?


Sigur! Nu vreau să vă ascund acest lucru. Au fost niște discuții, dar până la urmă am decis să nu intrăm în licitație cu domnul Mititelu. Noi ne-am stabilit un barem de salarii pentru transferuri, dar dânsul se pare că le-a dat mai mult și i-a convins pe cei de la Brașov să meargă la Craiova.


Ți-a părut rău că i-ai pierdut pe Botia și Avram?


Eu zic că am compensat pierderea acestor transferuri după ce l-am adus la noi pe golgheterul Ligii 2, Adrian Voicu. Vreau să știți că ne-am înțeles cu cei de la Daco Getica, iar Voicu va juca la noi încă din această iarnă chiar dacă el semnase să joace la noi tocmai de la vară. Consider că Voicu este la nivelul lui Avram sau chiar peste, nu vreau să jignesc pe nimeni.


După turul campionatului ai și unele regrete?


Da! Mi-a părut foarte rău că am terminat turul doar la patru puncte de Craiova, deoarece aceste patru puncte nu ne sunt deloc suficiente în lupta pentru promovare. Pe noi ne-a costat foarte mult că am avansat în fazele superioare din Cupa României. Cu cât avansam mai mult, cu atât îmi era teamă ca cei de la Craiova vor profita, dar au pierdut și ei restanța cu Astra 2. Eu zic că noi am pierdut cam patru puncte din cauza participării avansate în Cupa României. Însă recunosc că această competiție ne-a adus și notorietate după ce am jucat la noi acasă și un meci din Cupa României cu o echipă din Liga 1.


La FC Universitatea Craiova a ajuns și Suciu. În tur a jucat la voi la Măgurele, ce părere ai de acest fotbalist?


Am văzut că a ajuns la Craiova. Însă el a ajuns acolo unde își dorea de foarte mult timp. El juca la echipa noastră și era suporterul lui FCU. Deci era cam greu să mai joace la noi, nu? În plus eu l-am folosit fundaș dreapta șl nu m-a mulțumit, dar totuși el este un jucător polivalent și poate să joace și fundaș central, dar și la închidere. Însă era clar că la noi era greu să mai rămână, atât timp cât gândul lui era la FCU. Vă repet, Suciu este și suporterul acestei echipe.


Eric, vreau să te întreb de meciul tur dintre Turnu și FC Universitatea Craiova, de ce nu au intrat pe stadion suporterii Științei?


Noi avem un stadion nou de 1.700 de locuri. Le-am dat celor de la Craiova 500 de bilete, dar ei nu au vrut să intre deoarece au spus că ori intră toți ori niciunul. Păi cum să intre toți? Voi nu ați văzut câți veniseră la porți? Păi, dacă intrau toți, atunci suporterii noștri unde mai intrau? Cu tot respectul pentru ei, dar este un regulament pentru toată lumea, iar noi le-am pus la dispoziție cei cinci la sută.


O să urmeze meciul retur, tu unde ai prefera să se dispute partida dintre FC Universitatea Craiova și Turnu?


Eu sunt gata să joc cu Craiova oriunde doresc dânșii, dar nu vă ascund faptul că mi-ar plăcea să jucăm chiar și pe Oblemenco, dacă se poate. Un fotbalist adevărat se motivează și joacă mult mai bine atunci când evoluează în fața multor suporteri, pentru că sunt sigur că la meciul retur asistența va fi una numeroasă. Interesul pentru acest meci o să fie foarte mare, deoarece Craiova are mulți suporteri. Așa că sunt gata să jucăm împotriva Craiovei oriunde. În plus, eu voi avea un meci din nou împotriva domnului Napoli. Dânsul este un antrenor foarte bun. Am mai jucat o dată împotriva lui, în 2013, la Severin, dar am terminat la egalitate. Sper să îl înving acum,


Ce ne poți spune de campania de transferuri a echipei tale?


Nu vă așteptați să vă dau nume, dar nu o să facem o campanie de transferuri chiar așa de mare. Ne-am făcut bine o strategie și știm pe ce buget ne bazăm. Nu cred că vom mai aduce mai mult de trei jucători, vom vedea. Însă în mod sigur o să ne aștepte un retur greu, deoarece dacă nu suntem atenți, atunci s-ar putea să pierdem puncte unde nu ne așteptăm.

Comments


© 2018 by Vlad Daniel 

  • White Facebook Icon

Subscribe to Our Newsletter

bottom of page