top of page
Vlad Daniel

EXCLUSIV. Luțu îi răspunde lui Rednic. "Nu a uitat că i-am luat campionatul acum 20 de ani!"


Ionuț Luțu, fostul jucător al Universității Craiova, a ținut să îi transmită un mesaj lui Mircea Rednic înainte de partida FCSB-Dinamo. Deranjat de faptul că antrenorul formației din Ștefan cel Mare îi tot pronunță numele ironic în lupta pe care "Puriul" o are cu Mihai Stoica, Hagiluțu a luat de această dată atitudine.


Fostul fotbalist ne-a vorbit și despre Universitatea Craiova, iar el crede că Adrian Mititelu are dreptate în lupta pe care o duce cu Mihai Rotaru. Luțu este convins că într-o zi Știința o să revină în Liga 1, deoarece suporterii adevărați au rămas cu sufletul lângă această echipă.


"Eu nu fac combinații cu jucători și nu am nimic cu nea Mircea"


Ionuț Luțu a mărturisit că a tot evitat să îi dea până acum o replică lui Mircea Rednic, deoarece încă îl respectă prea mult. "Am observat că nea Mircea se tot ia de Mihai Stoica ironizându-l pe acesta cu numele meu. Toată lumea a înțeles unde a vrut să bată el, dar ce treabă fac eu acum lângă Gigi Becali nu are legătură cu ce face Meme la Steaua. Eu consider că nu este frumos cum procedează nea Mircea, mai ales că a dat-o în bară și cu Dică. Habar nu avea că Nicu are licența PRO.


Eu nu i-am făcut nimic rău lui Rednic. A, poate că nu a uitat nici acum că i-am luat un campionat acum 20 de ani atunci când el era fotbalist la Rapid, iar eu la Universitatea Craiova. Dar ce vină am avut eu că le-a înodat Ganea picioarele prin apărare și i-a făcut varză?Noi aveam echipă bună atunci în Bănie și am crezut că putem să câștigăm Cupa României după acel meci cu Rapid, scor 2-2. Eu nu fac combinații cu jucători, nu fac absolut nimic. Îl respect în continuare pe nea Mircea și îi transmit multă sănătate. Nu vreau să intrăm în polemici, dar într-o zi o să îl vedeți și pe Luțu antrenor. Însă până atunci îmi doresc să îl și bată Steaua, duminică,cu 3-0, pe nea Mircea", a spus Luțu.

"Să nu ne mai ascundem. Universitatea Craiova adevărată a fost la Mititelu"


Luțu a vorbit și despre lupta dintre Mititelu și Rotaru pentru brandul Universitatea Craiova. "Eu am fost fotbalistul Universității Craiova și am fost plătit de Mititelu. Nu îmi aduc aminte ca Rotaru să fi fost pe atunci la Universitatea Craiova. Hai să fim serioși! Universitatea Craiova adevărată a fost la Mititelu, iar eu le țin pumnii lui Costea și băieților ca să revină în Liga 1 cu echipa lor. Suporterii adevărați au rămas lângă Știința", a spus Luțu.

1,923 views0 comments

Comentarios


bottom of page